Suntem de 15 ani în Uniunea Europeană. Ne e bine, ne e rău?
Țara noastră se poate mândri anul acesta cu împlinirea a 15 primăveri de când este membră a Uniunii Europene. La un deceniu și jumătate de când am intrat în marea familie europeană, se impune o analiză obiectivă a efectelor care decurg din acest fapt.
Alături de noi și vecinii bulgari sărbătoresc tot 15 ani de când fac parte din blocul comunitar.
România nu e cea mai săracă țară din Uniunea Europeană
Făcând, însă, o comparație între evoluția înregistrată de noi și Bulgaria, se pare că am reușit să avansăm mai puternic decât statul de la sud de Dunăre și să avem performanțe mai notabile.
Pentru analiștii economici, Bulgaria este statul cel mai slab dezvoltat din Uniunea Europeană. Acest lucru trebuie menționat, în condițiile în care, în rândul opiniei publice din România, de multe ori se încurajează ideea că suntem ultimii din regiune din punct de vedere economic. Iată că bulgarii o duc mai rău decât noi, iar dovadă pentru acest fapt stau cifrele oficiale raportate de autoritățile guvernamentale de la Sofia.
„Bulgaria continuă să fie statul membru cu cel mai scăzut PIB pe cap de locuitor, cu cea mai scăzută productivitate a muncii, cu cea mai scăzută competitivitate, cu cea mai mare sărăcie și cu cea mai rapidă creștere a indicilor de polarizare socială”, a declarat pentru EFE Ivan Angelov, de la Academia de Științe din Bulgaria.
Dincolo de faptul că includerea în Uniunea Europeană ne-a adus creșteri din punct de vedere economic și mai multe oportunități de dezvoltare pe acest palier, efectele de care ne-am bucurat sunt dintre cele mai diverse, iar despre acestea nu contenesc să vorbească, pe larg, diverși specialiști.
„Nu am nicio îndoială că UE a jucat un rol important în a împiedica România să devină un stat cleptocrat”, a declarat prin e-mail Gallagher, profesor emerit la Universitatea din Bradford, Marea Britanie. „Este foarte probabil ca supravegherea Comisiei Europene să fi ținut în frâu apetitul unei elite politice care nu se caracterizează prin vocația sa reformistă”, a adăugat el.